Sursă: Mesagerulneamt.ro
De câte ori nu am auzit în jurul nostru expresia: „Am îmbătrânit, e normal să mai uit”? Odată cu înaintarea în vârstă, este firesc ca memoria să nu mai fie la fel de rapidă ca în tinerețe.
Putem uita unde am pus cheile, numele unei persoane întâlnite recent sau motivul pentru care am intrat într-o încăpere. De cele mai multe ori, aceste mici scăpări fac parte din procesul normal de îmbătrânire și nu reprezintă un motiv de îngrijorare.
Când uitarea devine alarmantă?
Există însă situații în care uitarea începe să afecteze viața de zi cu zi și devine un semnal de alarmă. Când o persoană repetă aceeași întrebare de mai multe ori în aceeași zi, uită întâlniri importante, se rătăcește în locuri cunoscute sau nu mai reușește să își administreze corect tratamentul ori să își gestioneze finanțele, este momentul în care familia și medicul trebuie să privească aceste modificări cu seriozitate.
- Repetarea întrebărilor
- Uitarea întâlnirilor importante
- Rătăcirea în locuri cunoscute
- Dificultăți în administrarea tratamentului
- Probleme în gestionarea finanțelor
Ce este cogniția și cum se leagă de memorie?
Memoria este doar o parte din ceea ce medicii numesc cogniție. Cogniția cuprinde toate procesele prin care creierul ne permite să gândim, să învățăm, să ne orientăm, să comunicăm și să luăm decizii. Atunci când una sau mai multe dintre aceste funcții sunt afectate, vorbim despre tulburări neurocognitive.
Un aspect mai puțin cunoscut este faptul că tulburările cognitive nu apar brusc. Ele evoluează treptat, existând un continuum între îmbătrânirea normală și demență. Într-o primă etapă, persoana poate observa că uită mai des decât înainte, însă își păstrează independența și își desfășoară activitățile obișnuite fără ajutor. Această etapă poartă denumirea de tulburare cognitivă ușoară.
Mulți pacienți continuă să conducă automobilul, să își plătească facturile, să gătească și să își administreze singuri tratamentul. Cu toate acestea, familia începe să remarce schimbări subtile, precum repetarea întrebărilor, dificultatea de a găsi cuvintele potrivite sau uitarea conversațiilor recente.
Diferența dintre această etapă și demență este una esențială. Nu scorul obținut la un test de memorie stabilește diagnosticul, ci gradul de independență al persoanei. Atunci când afectarea cognitivă începe să împiedice desfășurarea activităților cotidiene – administrarea medicamentelor, gestionarea banilor, orientarea în spațiu sau chiar îngrijirea personală – vorbim despre o tulburare cognitivă majoră sau despre sindromul demențial.
În mod obișnuit, atunci când auzim cuvântul „demență”, ne gândim imediat la boala Alzheimer. În realitate, lucrurile sunt mai complexe. Boala Alzheimer este cea mai frecventă cauză de demență, însă nu este singura.