ro Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani, din comuna Alexandru cel Bun, se află într-o situație delicată.
Din motive explicate de managerul unității, s-a luat decizia diminuării unor sporuri de care beneficiau angajații.
Cadrele medicale amenință cu inițierea unei acțiuni de protest, însă, deocamdată, nu s-a stabilit când ar putea avea loc mișcarea revendicativă.
Cert este că, în ultimele luni, pe fondul neîndeplinirii indicatorilor și al tarifelor care au rămas neschimbate de mult timp, conducerea a decis diminuarea sporului pentru condiții periculoase, de la 80% la puțin peste 60%.
Care sunt motivele diminuării sporurilor.
Citește articolul complet pe Neamț Expres
Deschide articolul →