Nemţencele Chiruță și Murariu vor arbitra prima manșă a finalei EHF European Cup

Adrian Popa · Neamț Expres

Mihaela Chiruță și Georgiana Murariu, arbitre din Roman, vor conduce duminică, 17 mai 2026, partida MKS Iuventina Michalovce – CB Atletico Guardes, în Slovacia, în manșa întâi a finalei EHF European Cup, cea de a treia competiție intercluburi de pe continent.

Pe 10 mai, același cuplu a arbitrat finala Cupei României la handbal feminin, Gloria Bistrița – SCM Râmnicu Vâlcea, în Sala ”Lascăr Pană” din Baia Mare, în fața unei săli pline și a conducerii Federației Române de Handbal.

Aceasta reprezintă o performanță importantă pentru handbalul nemțean.

Arbitrele din Roman au fost delegate de către Federația Europeană de Handbal (EHF) pentru această finală europeană, fiind primele din județul Neamț care ating un astfel de obiectiv în cariera lor.

Meciul va avea loc în Slovacia, la Michalovce, în ziua de duminică, 17 mai, iar observatorul delegat de EHF pentru duel este Ilona Tordai, din Ungaria.

Citește articolul complet pe Neamț Expres

Deschide articolul →