Neamț. Polițiștii și jandarmii au desfășurat activități educativ-preventive în școli

Petronela Ursu · Neamț Expres

O echipă formată din polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț și jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Neamț a realizat 18 activități educative și preventive pentru a spori siguranța publică în unitățile de învățământ preuniversitar din localitățile Bicaz, Poiana Teiului, Farcașa și Borca.

Aceste activități au implicat 355 de elevi și 17 profesori din instituțiile de învățământ aflate pe teritoriul Secției de Poliție Rurală Bicaz, inclusiv de la Școala Gimnazială „Iustin Pârvu” din Poiana Teiului, Școala Gimnazială „Ion Luca” din Farcașa și Liceul „Mihail Sadoveanu” din Borca.

Subiectele discutate de polițiști și jandarmi Temele abordate în cadrul activităților au inclus răspunderea penală a minorilor, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, prevenirea portului fără drept de obiecte periculoase, prevenirea bullying-ului și cyberbullying-ului, precum și prevenirea traficului de substanțe interzise și a faptelor cu violență.

De asemenea, s-au purtat discuții despre importanța profesiei de polițist, siguranța în zonele montane și utilizarea corectă a articolelor pirotehnice.

Echipele de intervenție au verificat identitatea a 42 de persoane, dintre care 13 erau elevi, și au inspectat 9 agenți economici și 15 vehicule.

Citește articolul complet pe Neamț Expres

Deschide articolul →