Biserica din Gherăești a fost resfințită după ample lucrări de restaurare

Maria Ionescu · Neamț Expres

ro Credincioșii din Parohia Gherăești, Protopopiatul Roman, au participat sâmbătă, 18 iulie, la slujba de resfințire a bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, după finalizarea unui amplu program de restaurare și consolidare a lăcașului de cult.

Potrivit Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Ce lucrări au fost realizate la biserica din Gherăești.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în zilele de 17 și 18 iulie, în biserica din Gherăești a fost adusă spre închinare Icoana Maicii Domnului „Înjunghiata”, aflată în patrimoniul Mănăstirii Piatra Tăieturii, din comuna Panaci, județul Suceava.

Restaurarea picturii și catapetesmei.

Citește articolul complet pe Neamț Expres

Deschide articolul →