Sursă: Ziarpiatraneamt.ro
Există răni care nu se vindecă odată cu trecerea timpului. Ele rămân ascunse în adâncul inimii și schimbă încet felul în care omul privește viața. Uneori, omul continuă să zâmbească, să muncească, să vorbească normal cu cei din jur, dar înlăuntrul său ceva s-a frânt.
Citește și: Laurențiu Dan Leoreanu transmite urări de Sfintei Cuvioase Parascheva
O trădare poate distruge încrederea. O umilință repetată poate distruge curajul. O iubire lipsită de răspuns poate distruge speranța. Anii de nedreptate pot întuneca sufletul. Și atunci începe marea dramă a omului contemporan: lupta dintre durere și iubire.
Ce se întâmplă când durerea devine parte din identitate?
Există un moment în viața fiecărui om rănit în care apare ispita cea mai grea: aceea de a deveni asemenea răului care l-a lovit. Nu întotdeauna omul cade prin păcate mari și evidente. Uneori cade încet, prin răcirea inimii, prin pierderea sensibilității și prin incapacitatea de a mai iubi.
- Oamenii sunt tot mai conectați virtual și tot mai străini sufletește.
- Se vorbește mult, dar se ascultă puțin.
- Se comunică rapid, dar se iubește superficial.
Impactul societății asupra rănilor sufletești
Omul contemporan este bombardat zilnic de competiție, comparație și presiune emoțională. În această atmosferă, sufletul devine fragil și obosit. Sfântul Nicolae Velimirovici scria: „Omul fără Dumnezeu devine lup pentru aproapele său.” Aceasta este drama lumii moderne: pierderea duhului de comuniune.
Orice rană sufletească ignorată începe să lucreze în ascuns. La început produce tristețe, apoi neîncredere, mai târziu răceală, iar în final poate produce împietrire. Mulți oameni contemporani nu mai trăiesc în prezent, ci în amintirea traumelor lor.