Sursă: Ziarpiatraneamt.ro

O lume care vorbește despre drepturile omului, dar uită de Dumnezeu. Puține concepte au modelat atât de profund civilizația contemporană precum cel al drepturilor omului. Aproape toate constituțiile moderne, tratatele internaționale și declarațiile privind libertățile fundamentale își întemeiază discursul pe respectarea demnității persoanei umane.

Se vorbește despre dreptul la viață, la libertate, la educație, la muncă, la exprimare, la sănătate, la proprietate și la libertatea conștiinței. Aceste drepturi sunt prețioase și trebuie apărate, deoarece omul este creat după chipul lui Dumnezeu (Facerea 1, 26-27), iar orice atingere adusă demnității sale reprezintă o ofensă adusă Creatorului.

Mai are Dumnezeu vreun drept asupra omului?

În mijlocul acestui discurs atât de dezvoltat despre drepturile omului, apare o întrebare incomodă, pe care lumea contemporană pare să o evite: mai are Dumnezeu vreun drept asupra omului? Societatea actuală revendică aproape exclusiv drepturile persoanei, dar vorbește tot mai puțin despre responsabilitățile ei față de Dumnezeu.

• Se afirmă autonomia absolută a individului.
• Noțiuni precum ascultarea, porunca, păcatul, pocăința și sfințenia sunt adesea considerate depășite.
• Omul modern dorește libertate, dar nu întotdeauna și adevăr.

Relația dintre Dumnezeu și om

Sfântul Apostol Pavel avertiza încă din primul veac: „Zicând că sunt înțelepți, au ajuns nebuni.” (Romani 1, 22). Diagnosticul său pare surprinzător de actual. Civilizația tehnologică a atins performanțe extraordinare, însă progresul material nu a fost însoțit întotdeauna de o creștere spirituală.

Atunci când omul Îl exclude pe Dumnezeu din existența sa, el nu devine mai liber, ci mai vulnerabil, deoarece rupe legătura cu Izvorul vieții. În acest context, întrebarea privind „drepturile lui Dumnezeu” nu exprimă ideea că Dumnezeu ar avea nevoie de ceva din partea omului. Creatorul are dreptul firesc de a fi recunoscut, iubit și ascultat de creația Sa.