Sursă: Ziarpiatraneamt.ro

O societate se judecă după felul în care își cinstește bătrânii. Există momente în istoria unui popor când adevărata lui măreție nu se măsoară prin înălțimea clădirilor, prin dezvoltarea economică sau prin performanțele tehnologice, ci prin felul în care îi privește pe cei mai fragili dintre membrii săi. Copiii și bătrânii sunt oglinda conștiinței unei societăți.

Dacă primii reprezintă viitorul, cei din urmă sunt memoria ei vie. Atunci când memoria este disprețuită, viitorul însuși începe să se clatine. În România de astăzi întâlnim adesea o imagine dureroasă: oameni care au muncit patruzeci sau chiar cincizeci de ani, care au ridicat fabrici, au lucrat ogoarele, au construit drumuri, poduri și școli, au vindecat bolnavi, au educat generații întregi de copii, iar acum, la capătul vieții, sunt nevoiți să aleagă între pâine și medicamente.

Problema bătrânilor în societatea românească

După o viață întreagă de contribuții și sacrificii, mulți dintre ei primesc o pensie care nu le asigură nici măcar strictul necesar. Mai dureroasă decât lipsa banilor este însă lipsa recunoștinței. Sunt bătrâni care trăiesc singuri, așteptând zile întregi un telefon sau o vizită. Sunt părinți care și-au crescut copiii cu sacrificii uriașe, iar astăzi își petrec bătrânețea între patru pereți, însoțiți doar de tăcere și de amintiri.

• Oameni care au muncit o viață întreagă
• Pensii insuficiente pentru un trai decent
• Lipsa recunoștinței din partea societății

Perspectiva biblică asupra bătrâneții

Aceasta nu este doar o problemă socială. Este o problemă profund morală și duhovnicească. Sfânta Scriptură privește bătrânețea într-un mod cu totul diferit de mentalitatea lumii moderne. În Cartea Proverbelor citim: „Perii cei albi sunt o cunună de cinste; ea se află pe calea dreptății”. Cartea Înțelepciunii lui Solomon merge și mai departe: „Bătrânețile cinstite nu stau în mulțimea anilor și nu se măsoară după numărul lor; înțelepciunea este căruntețea oamenilor”. În concepția biblică, bătrânețea nu este declinul inutil al existenței, ci încununarea unei vieți.

Omul care a rămas credincios lui Dumnezeu ajunge asemenea unui pom roditor. Psalmistul David spune: „Dreptul va înflori ca finicul… încă și la bătrânețe va rodi, plin de sevă și verde va fi”. Aceste cuvinte contrazic frontal cultura contemporană, care identifică valoarea omului aproape exclusiv cu eficiența economică și cu productivitatea sa.