Sursă: Mesagerulneamt.ro
Au trecut mai bine de treizeci de ani de când educația românească se află într-o permanentă reformă. Acest lucru nu este ieșit din comun, având în vedere scopul educației, acela de a forma viitoarele generații.
Citește și: Laurențiu Dan Leoreanu transmite urări de Sfintei Cuvioase Parascheva
„Educăm pentru viitor!” – așa ar arăta un slogan numai bun de utilizat în strategiile educaționale. În toate statele civilizate, educația se reformează permanent, nu neapărat radical, însă esențial, acolo unde apare nevoia, cum ar fi un exemplu actual – digitalizarea, impusă cu rapiditate, la nivel mondial, de nevoia de a comunicat, în orice condiții, inclusiv pe timp de pandemie.
Cu și fără digitalizare, tehnologie, logistică, educația este sortită, ba chiar este obligată, să învingă toate obstacolele, deoarece ea însăși oferă soluțiile necesare. În acest punct converg scopurile și finalitățile educației.
Societatea românească nu mai acordă credit necondiționat educației, din păcate, și nu este de acord cu faptul că, dacă s-au schimbat legi, planuri-cadru, programe școlare, manuale, metodologii, sisteme de evaluare sau limbajul pedagogic, finalitățile sunt cele dezirabile.
Așteptările au crescut, la fel și nevoile societății, în ansamblu. Cum am ajuns în această criză de credibilitate? Un posibil răspuns ar fi că, adesea, s-a confundat reforma curriculară cu schimbarea documentelor educaționale.