Sursă: Ziarpiatraneamt.ro
Există răni care nu se văd. Nu lasă urme pe trup, nu apar în analize medicale și nici nu sunt observate de cei din jur. Sunt răni ale sufletului. Le poartă omul care a muncit cinstit și a fost trecut cu vederea. Le poartă cel care a învățat, s-a pregătit și a așteptat cu răbdare, dar a văzut cum altcineva, mai puțin vrednic, a fost preferat datorită relațiilor, intereselor sau influențelor.
Citește și: Laurențiu Dan Leoreanu transmite urări de Sfintei Cuvioase Parascheva
Trăim într-o epocă în care mulți oameni își pun nădejdea nu în adevăr, nu în competență și nu în dreptate, ci în rețele de influență, în recomandări interesate și în alianțe de conjunctură. În multe locuri, meritul pare să vorbească în șoaptă, iar interesul să strige cu putere. Și totuși, în fața lui Dumnezeu, lucrurile nu stau astfel. Sfântul Apostol Pavel scrie: „Nu este părtinire la Dumnezeu” (Romani 2, 11). Aceasta este una dintre cele mai mari mângâieri ale omului credincios: lumea poate greși, oamenii pot favoriza, instituțiile pot nedreptăți, dar Dumnezeu nu confundă niciodată aparența cu adevărul.
Boala favoritismului – o veche rană a omenirii
Favoritismul nu este o invenție modernă. El apare încă din paginile Sfintei Scripturi. Iosif este vândut de frații săi din invidie (Facerea 37). David este disprețuit de frații săi înainte de a deveni rege (I Regi 17, 28). Proorocii sunt persecutați pentru că spun adevărul. Istoria mântuirii arată că oamenii au avut întotdeauna tendința de a prefera interesul în locul dreptății. Sfântul Ioan Gură de Aur (347–407), Arhiepiscopul Constantinopolului și unul dintre cei mai mari predicatori ai creștinătății, spune: „Nimic nu-L mânie mai mult pe Dumnezeu decât judecata strâmbă și părtinirea.”
- Favoritismul este o problemă duhovnicească.
- Se află în spatele egoismului și dorinței de putere.
- Este o rană veche a omenirii, prezentă încă din Scripturi.
Mântuitorul Hristos – apărătorul celor marginalizați
Privind la Evanghelii, observăm că Mântuitorul Se află aproape întotdeauna de partea celor ignorați. El vorbește cu samarineanca pe care ceilalți o evitau. Îl primește pe Zaheu pe care mulțimea îl condamna. Îl vindecă pe orbul pe care nimeni nu-l asculta. Îl ridică pe slăbănogul abandonat de oameni. Hristos nu caută oamenii influenți. El caută inimile smerite. „Fericiți cei flămânzi și însetați de dreptate, că aceia se vor sătura” (Matei 5, 6). Această fericire evanghelică reprezintă speranța tuturor celor care au fost nedreptățiți.
Societatea contemporană confundă adesea succesul cu valoarea. Cine ocupă o funcție este considerat important. Cine apare în față este considerat valoros. Cine are influență este considerat puternic. Dar Evanghelia răstoarnă aceste criterii. Mântuitorul S-a născut într-o iesle. A trăit într-un sat neînsemnat. s-a stins din viață pe Cruce între tâlhari. Și totuși El este Împăratul veacurilor.