ULTIMA ORĂ
Cele mai recente știri din NeamțNeamț Expres — De la Piatra Neamț la Târgu NeamțCele mai recente știri din NeamțNeamț Expres — De la Piatra Neamț la Târgu Neamț
Național

Ziua comunei Mărgineni, ediția 2026 – urări de bine, muzică și veselie!

Elena Dumitrescu

Elena Dumitrescu

⏱ 1 min citire
Locuitori ai comunei Mărgineni sărbătorind
Sursa foto: mesagerulneamt.ro

Sursă: Mesagerulneamt.ro

Locuitorii comunei Mărgineni, îmbrăcați în straiele lor cele mai bune, s-au adunat duminică, 23 august, în inima comunității lor – în spațiul dintre Primărie și Școala Gimnazială Mărgineni – pentru a-și sărbători roadele de peste an, împlinirile și izbânzile, cu muzică, bucurie și vorbe bune.

Citește și: Luca Niculescu va depune programul de guvernare și lista Cabinetului joi

Evenimentul a fost un bun motiv pentru a se strânge mâinile bărbătește, a se îmbrățișa și a schimba vorbe despre poveștile de viață, despre cine s-a mai născut, cine a mai murit și cum s-a schimbat comuna în ultimul an. Mulți dintre cei plecați pe alte meleaguri s-au întors acasă în această perioadă.

Ca orice comunitate credincioasă, sărbătoarea a debutat imediat după slujba liturgică de la biserică, iar oamenii locului au primit binecuvântarea preacucernicilor părinți parohi din localitate, care au oficiat un scurt „Te Deum”.

Primarul Robert-Gabriel Mitrea și viceprimarul Ioan Mădălin Nohai, împreună cu un grup de consilieri locali, au urcat pe scenă pentru a saluta consătenii și a asculta slujba de binecuvântare. Deputatul PNL Adrian Ciobanu a fost primul invitat care a vorbit, exprimându-și bucuria de a fi prezent la acest eveniment.

„Ziua comunei nu este doar despre voie bună, ci este despre oamenii care locuiesc și muncesc aici, care își cresc copiii în această comunitate. Îi felicit pe toți cei care s-au implicat în organizarea acestui frumos eveniment!”, a declarat deputatul Ciobanu.