Sursă: Ziarpiatraneamt.ro
La ora 06:15, prin apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Horia pentru stingerea unui incendiu produs într-o gospodărie de pe strada Alexandru cel Bun.
Citește și: AUR refuză să voteze guvernul Luca Niculescu și continuă demersul de suspendare a președintelui
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman și IPJ. Persoanele care se aflau în locuință s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție, iar nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale.
Cum s-a desfășurat intervenția pompierilor?
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la două anexe gospodărești, în două camere și la acoperișul locuinței cu un etaj, existând posibilitatea propagării la alte construcții din vecinătate. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, limitând propagarea acestuia la întreaga locuință.
- Au ars cele două anexe gospodărești cu o suprafață de 85 mp și bunurile din interior.
- Au fost afectate 7 mp din acoperișul casei și bunurile materiale din interiorul a două camere, inclusiv mobilier și aparate electrocasnice.
- Cauza probabilă a incendiului a fost efectul termic al curentului electric cauzat de un conductor electric defect.
Implicarea pompierilor în timpul liber
Nu au fost victime în urma incidentului. ISU Neamț a apreciat implicarea și spiritul civic de care au dat dovadă colegii aflați în timpul liber, plt. adj. șef Iuștiuc Dumitru și soldat Nistor Gabriel, care au venit în sprijinul echipajelor aflate în misiune.
De asemenea, pompierii rezerviști Dominte Ionuț și Mihalache Adrian au demonstrat că vocația de salvator nu se încheie odată cu ieșirea din activitate. ISU Neamț le mulțumește tuturor pentru promptitudine, implicare și solidaritate, subliniind că aceste gesturi reflectă valorile care ne unesc, indiferent de statutul profesional.
