Sursă: Mesagerulneamt.ro
Municipiul Piatra-Neamț îi invită pe cei mici și pe părinții lor să trăiască două zile de neuitat, pline de bucurie, mișcare și creativitate, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Evenimentul „Tărâmul Copiilor” se desfășoară în weekend-ul 6-7 iunie și aduce împreună spectacole, ateliere educative, activități sportive și multe surprize, în inima orașului.
Primarul Adrian Niță a declarat: „Dragi copii, veniți să scriem împreună cel mai frumos capitol din povestea copilăriei voastre! Pe 6 și 7 iunie transformăm Curtea Domnească în cel mai mare și mai frumos Tărâm al Copiilor! Deschidem porțile unui univers feeric, plin de căsuțe tematice unice, unde fiecare dintre voi poate deveni, preț de două zile, eroul propriei povești. Intrarea este liberă, bucuria este garantată, iar amintirile vor rămâne pentru totdeauna în inimile noastre.”
Ce activități vor avea loc la Tărâmul Copiilor?
Sâmbătă, 6 iunie, Curtea Domnească prinde viață, unde la cele 13 căsuțe copiii sunt așteptați la ateliere educative interactive: meșteșuguri, educație financiară, sanitară, ecologie, teatru, cofetărie, atelier de limonadă, brutărie, măcelărie și multe altele. O mică fermă cu animale domestice completează experiența, oferindu-le celor mici un colț de natură chiar în inima orașului.
- Ateliere educative interactive
- Activități sportive
- Spectacole de dans și muzică
- Întâlniri cu personaje din povești
- 2.000 de pachete cu dulciuri pentru copii
Programul zilelor de 6 și 7 iunie
Duminică, 7 iunie, dimineața, de la ora 09:00, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret transformă Piața Ștefan cel Mare într-un adevărat teren de sport, cu activități pentru toate gusturile: atletism, karting, dresaj canin, turneu de fotbal, turneu de handbal, demonstrație de tenis, arte marțiale și lupte. În plus, copiii sunt invitați să se fotografieze la biroul primarului, să poarte eșarfa tricoloră și să primească de la primarul municipiului legitimația de primar de o zi, un moment special pe care cu siguranță nu îl vor uita prea curând.
De asemenea, pentru toți copiii prezenți sunt pregătite 2.000 de pachete cu dulciuri. Și a doua zi, atelierele de la cele 13 căsuțe și mica fermă cu animale îi așteaptă pe cei mici pe tot parcursul zilei. Comorile din Șerbești și Ansamblul de Copii „Comorile Neamțului” aduc tradiții locale autentice.
