Sursă: Mesagerulneamt.ro
Doi tineri din Piatra-Neamț, Miruna Huhulea și Eduard Dumitrașcu, reprezintă județul Neamț în Parlamentul Tinerilor, ca deputați, într-un proiect prin care este simulată activitatea Camerei Deputaților, începând de la 1 septembrie 2026.
Citește și: PEEK & CLOPPENBURG DESCHIDE AL 14-LEA MAGAZIN ÎN ROMÂNIA
Pe parcursul a 6 luni, ei vor avea oportunitatea de a participa la activitățile Camerei Deputaților și de a stabilit, alături de alți aproximativ 100 de tineri din țară, care sunt problemele majore cu care se confruntă generația lor.
Odată stabilită această listă de nevoi și provocări, tinerii parlamentari vor căuta propriile soluții, pe care le vor prezenta, în sinteză, parlamentarilor. Unele dintre acestea ar putea fi incluse, în perioada următoare, în proiecte legislative reale destinate tinerilor.
Eduard Dumitrașcu, student la SNSPA București și fost elev al Liceului Economic „Alexandru Ioan Cuza” din Piatra-Neamț, are 19 ani și a dovedit prin implicarea sa în proiecte extrașcolare că este un tânăr plin de idei practice și un bun organizator.
Eduard a declarat că este motivat să se implice în comunitate și să ajute oamenii, având o experiență vastă în consiliile elevilor și în diverse proiecte de voluntariat.
