„Mesagerul de Neamț” prezintă o serie de articole despre o perioadă rememorată, în zilele noastre, din păcate, mai ales de cei care nu au trăit-o. În acest episod, ne întoarcem la momentele din timpul Cenaclului Flăcăruica, o amintire din Epoca de Aur, relatată de regretatul jurnalist Dan Ailincăi.
Unul dintre băieți a stat un timp afară, sperând că vor veni muncitorii de la spații verzi să ude florile din jurul teatrului. Era decis să deturneze cisterna, dar n-a avut ce. La primul cântec, s-a produs accidentul: din cauză că aveau gurile uscate de sete, doi băieți cântau fals, fiind în alte tonalități. Toți au sesizat că se cântă fals, chiar și cei care falsau, și s-au întors către mine, cântând în continuare, dar cu priviri rugătoare de le plângeai de milă.
Citește și: Expoziția de pictură „Proiecții cromatice” a Luminiței Mamina, la Biblioteca Județeană Neamț
Momente tensionate în timpul repetiției Cenaclului Flăcăruica
Am avut doar două soluții: să las lucrurile așa, sperând că la al doilea cântec va fi mai bine, sau să intervin imediat. Am ales varianta a doua și, imitându-l pe Păunescu, m-am rățoit la ei: „Stop! Stop! Ce e asta? Nu sunteți în stare să cântați un biet cântecel de copii? Reluați imediat!”
- Participanți: băieți și fete din Cenaclul Flăcăruica
- Situație: cântare falsă și nervi în sală
- Intervenție: corectare rapidă și disciplinare
- Reacție: aplauze timide, dar încurajatoare
- Atmosferă: condiții dificile, dar dorință de a performa
Reacția publicului și atmosfera din sală
Deși condițiile erau grele, doar doi membri ai juriului, Valentin Silvestru și încă un bărbat, au aplaudat la început. Aplauzele lor, însă, au fost suficiente pentru a însufleți băieții și fetele din „Flăcăruica”, care au continuat cu mai multă încredere până la final.
La ora 3 și ceva, ne-am urcat în autobuz și am plecat spre Roman. Pe drum, cei din față au făcut cu rândul la supravegheat șoferul, care ațipea destul de des. Când vedea că șoferul începe să-și piardă vigilența, unul dintre ei sufla într-o goarnă de bâlci, parte din recuzita brigăzii artistice de la Uzina de țevi, aflată și ea în autobuz.
Sunetul, sigur, stârnea un cor de înjurături, dar atmosfera era încărcată de nostalgia și amintirile acelor vremuri. Aceste momente rămân în memoria celor care au trăit și au fost martori la evenimentele din acea epocă, păstrându-se ca o mărturie a unei perioade speciale din istoria României.
Articolul face parte dintr-o serie dedicată rememorării acelor vremuri, fiind o contribuție valoroasă la păstrarea memoriei colective a comunității din Neamț și nu numai.