În contextul începerii anului școlar 2026-2027, Biroul Siguranță Școlară din cadrul IPJ Neamț a întocmit un plan de măsuri pentru creșterea siguranței elevilor și personalului didactic.Acest plan vizează prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar.
Până în prezent, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat 215 activități educativ-preventive, la care au participat 3554 de elevi și cadre didactice.Dintre acestea, 114 activități au avut loc în mediul urban, iar 101 în mediul rural.
Citește și: Instanța respinge cererea de secretizare în procesul incendiului de la ATI Piatra Neamț
Temele abordate în activitățile educativ-preventive
În cadrul acestor activități, au fost discutate teme precum răspunderea penală a minorilor, fenomenul de bullying și cyberbullying, prevenirea violenței, a faptelor împotriva patrimoniului și a criminalității informatice.De asemenea, s-au abordat subiecte legate de portul fără drept de obiecte periculoase, traficul de substanțe interzise, disparițiile voluntare și respectarea regulilor de circulație.
Pentru a asigura un climat optim în mediul educațional, polițiștii au colaborat cu structuri de ordine publică, poliție rutieră, prevenire a criminalității și Inspectoratul Județean de Jandarmi Neamț.În această perioadă, au fost desfășurate 11 acțiuni, aplicându-se peste 46 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea legislației.
Acțiunile au fost coordonate pentru a asigura elementul-surpriză și a crește vizibilitatea poliției și jandameriei în proximitatea școlilor, având ca scop prevenirea infracționalității.De asemenea, echipe canine au fost integrate în dispozitivele de ordine publică pentru a combate traficul de droguri în zonele adiacente unităților de învățământ.
